Vadim VasiliuGara centrală din Cernăuți e prinsă într-un peisaj provincial: un edificiu sovietic în mijlocul unui teren viran, câteva autobuze și microbuze aliniate pe platformă. Primele raze ale dimineții surprind vreo doi călători somnoroși, dornici să-și aline oboseala într-o ceașcă de cafea care e de negăsit la 5:00 dimineața, atunci când aici sosește autocarul de la Chișinău.
După bariera de la intrarea pe peron – o singură mașină de taxi. Șoferul, un tip ursuz, evită discuția despre prețul călătoriei. Nu are taxometru, nu dă cec și spune că așa stau lucrurile de când a început războiul și au crescut prețurile la carburanți. „Acum se găsește motorină, chiar dacă e scumpă – 55 de grivne (35 de lei) un litru. Până la jumătatea lui iunie, nici nu se găsea la stațiile peco și, chiar de se găsea, nu puteai să cumperi decât 10 litri.”
Ora marțială este instituită în Ucraina separat pentru fiecare regiune în parte. Respectiv, în acest interval de timp, nu ai voie să te afli pe străzi. La Cernăuți, a fost inițial între orele 22:00 și 6:00, iar din data de 14 aprilie, în urma deciziei administrației regionale, a devenit mai scurtă: de la 23:00 la 5:00. Astfel că, orașul prinde viață în primele ore ale dimineții, după o noapte învăluită în liniște și beznă.
La răsăritul soarelui, străzile orașul par să fie locuite, mai degrabă, de cete de maidanezi și cârduri de porumbei. Ici-colo, apar și primii orășeni. Merg tăcuți în răcoarea dimineții și își găsesc loc în troleibuze vechi, rămase moștenire de pe timpul sovietic, care trosnesc din încheieturile ruginite la fiecare denivelare, zdrucinându-și călătorii cât e ziulica de lungă.
Cernăuțiul și-a păstrat centrul vechi, istoric, care se deosebește de orașul periferic cu blocuri tipice de nouă sau cinci etaje, curți amenajate eclectic, trotuare desfundate, vânzători ambulanți și cu multă reclamă stradală.
Centrul istoric, însă, e format din edificii construite în perioada austriacă, până în 1918, și cea interbelică românească. Însă, din cauza faptului că multe dintre clădirile istorice au cam fost lăsate de izbeliște, centrul istoric pare decadent. Strada pietonală centrală, Olga Kobîleanska, cu cafenele și terase, pare că mai păstrează din atmosfera orașului care era numit, pe timpul Regatului României – „Micul Paris”.
Spiritul românesc mai este prezent la Cernăuți. Aici a studiat, la un gimnaziu german, Mihai Eminescu. În cinstea lui, a fost denumită o uliță mică de vreo 500 de metri. În apropiere, la intersecția străzilor Universitară cu Stepan Bandera este un mic scuar în care se află statuia ce-l înfățișează pe tânărul poet român.
Pe una dintre străzile centrale ale Cernăuțiului se află și singura instituție de învățământ cu predare în limba română din oraș – Liceul nr. 6 „Alexandru cel Bun”. Iar pe strada pietonală Olga Kobîleanska, care pe timpurile Regatului României purta numele de „Strada Domnească”, se află Muzeul literar – memorial „Mihai Eminescu”. Pe aceeași stradă se află și cafeneaua „București” unde poți mânca o tochitură cu mămăligă, zeamă sau ciulama, într-un spațiu amenajat în stil rustic, românesc.
Regiunea Cernăuți, pe lângă Transcarpatia, este considerată de localnici ca fiind una dintre cele mai sigure din Ucraina, în contextul agresiunii armate a Federației Ruse. Cu toate acestea, la Cernăuți poți auzi, ziua sau noaptea, sirenele asurzitoare care prevestesc un atac aerian. Sirenele nocturne sunt cele mai înspăimântătoare, pentru că sunetul pare mai pătrunzător în liniștea nopții.
Vâjâitul sirenelor, însă, nu pare să schimbe comportamentul orășenilor: nimeni nu fuge spre adăposturi, deși întreg orașul e însemnat cu săgeți care indică ascunzișurile. Pe chipurile unora poți citi îngrijorare sau nedumerire, dar spaimă – nu. Cei care stau pe terase își continuă discuțiile.
Serile, centrul Cernăuțiului e viu: muzică stradală, oameni la terase, tineri stilați ce beau cocktailuri în baruri. Berăriile, pizzeriile, restaurantele sunt pline. Oamenii încearcă să redea orașului atmosfera unei vieți pașnice, râsete, plimbări prin parcuri și alei. Străzile orașului abundă de trecători. Toți încearcă să profite cât mai mult de cele câteva ore până se vor baricada în apartamentele cu geamuri acoperite.
Spre orele 22:00 se închid magazinele și cafenelele. Angajații se grăbesc spre casă unde trebuie să ajungă până la ora 23:00, oră după care străzile devin pustii, iar orașul întunecat. Nicio lumină nu trebuie să răzbată prin geamurile apartamentelor, de aceea ferestrele sunt acoperite pe dinăuntru cu jaluzele sau hârtie. Au voie prin oraș doar forțele de ordine: poliția și garda națională. Cei din urmă patrulează străzile îmbrăcați în uniformă militară și cu arma la piept.
Sunt serioși, atleți și îi vezi pe străzi și ziua, și noaptea. Dacă cineva le pare suspect, îl vor ruga imediat să se legitimeze. Localnicii spun că hoinarii pot ajunge, după o discuție cu garda națională, de pe stradă direct pe front. Dacă un șofer e oprit beat la volan, mașina acestuia poate fi confiscată în folosul Armatei Ucrainene. De altfel, pe timpul legii marțiale, orice poate fi luat pentru a fi pus în slujba forțelor armate.
Unele localități din jurul Cernăuțiului adună bani și trimit pe front cele necesare soldaților: vehicule, uniforme, merinde. Este și cazul satului românesc Horbova din regiunea Cernăuți, care a trimis pe front 50 de tineri, dintre care doi și-au pierdut viețile în luptele din estul Ucrainei. Din banii adunați de săteni, au fost cumpărate două mașini și transmise conaționalilor din prima linie a frontului.
La fel au procedat și românii din orașul Herța: au trimis o mașină, produse alimentare și colete din partea celor apropiați. Cererea vine chiar de la militarii din prima linie. Ei contactează primarul sau starosta satului, le spun de ce au nevoie, apoi începe colectarea de fonduri în rândul sătenilor.
Iar la „Bazarul Kalinka” – o piață unde mulți moldoveni mergeau să-și facă cumpărăturile, se pot găsi uniforme pentru ostașii armatei ucrainene, care costă 3.500 de grivne și sunt confecționate, spun comercianții, în Turcia sau Polonia. Clienții sunt, de obicei, rudele militarilor. Ei cumpără uniformele și le trimit pe front. „Lipsesc doar bretelele de umăr, care pot fi cusute cu ușurință”, spune unul dintre comercianți.
De când a început războiul și a fost închis portul din Odessa, mărfurile la „Bazarul Kalinka” vin pe cale terestră din Turcia.
Tema patriotismului este prezentă peste tot la Cernăuți. Steagurile bicolore împânzesc străzile orașului, însoțite de mesaje: „Totul e pentru Ucraina”, „E timpul pentru victorie!” și „Avem încredere în Forțele Armate ale Ucrainei!”. Iar în cafenele, cutiuțele pentru bacșiș ale bariștilor au și ele mesaje patriotice. Unele sunt vopsite în culorile naționale ale Ucrainei, altele au inscripții, precum: „Pentru o vacanță în Crimeea ucraineană”.
***Acest text este din cadrul proiectului „Povești adevărate din Ucraina” susținut cu sprijinul Fundației Soros Moldova. Toate materiale din cadrul acestui proiect sunt unite prin hastag-urile: #Ucraina, #PoveștiDinUcraina.
Foto – Vadim Vasiliu
Editare – Olga Ceaglei