Articol tradus din limbile rusă și ucraineană. Versiunea originală poate fi accesată aici.
E amiaza zilei de 3 mai 2023. La Teatrul Fără Nume din Chişinău e linişte şi fără zare de om. Agentul de pază ne deschide uşa unui coridor de serviciu. La capătul lui – o uşă care dă spre scenă.
Câteva clipe, în sala de spectacole e întuneric beznă, apoi o rază de lumină cade pe scenă, luminându-l pe un tânăr în impermeabil gri. Acesta stă nemişcat, privind în gol. Face un pas într-o parte şi alţi câţiva înainte. Trage adânc aer în piept, pregătindu-se să spună ceva, când din sală cufundată în întuneric răsună o voce de femeie:
– Stai! Dima, aceasta e marginea scenei, mai departe nu este lumină. Să nu treci de acea linie!
Odată stabilite hotarele mizanscenei, tânărul în impermeabil gri revine în punctul iniţial. Din nou face un pas într-o parte, câţiva paşi înainte, trage aer în piept şi rosteşte:
– Vara mea nu a început anul acesta. A acţionat mult mai înţelept şi a învăţat ceea ce nu a fost în stare să facă până acum, în primul rând, să preţuiască tăcerea. Înainte de a mă întoarce în îmbrățișarea rece a toamnei, vara mea m-a purtat, într-un mod neobișnuit, pe drumuri roase și bătătorite, din care ieșeau țepii reptilelor preistorice. M-a învățat continuu și neobosit să-mi păstrez calmul și să-mi țin furia în frâu. Spunea: «Chiar și la persoanele cunoscute întâmplător, simte-te ca acasă, dar nu uita că ești oaspete». Nu știu dacă anul acesta s-au scris eseuri despre vară și nu știu câți studenți au predat foile goale. Dar cunosc oameni care, imediat ce au învățat să meargă, au sărit în mare. Și apoi au preferat să înoate.
Monologul face parte din „Krik Naţii” („Strigătul Naţiunii”), spectacolul principal al Teatrului Academic Dramatic din regiunea Doneţk cu sediul la Mariupol, cunoscut mai mult ca Teatrul Dramatic din Mariupol. „Krik Naţii” este primul spectacol pe care l-au montat după ce, din cauza războiului, colectivul teatrului s-a reunit în orașul Ujhorod, centrul regional al celei mai vestice regiuni a Ucrainei, Transcarpatia, situat practic la hotarul cu Slovacia.
Totuşi teatrul nu s-a reunit în componenţa deplină. Din cei circa 200 de angajați câți îi avea până la ocuparea oraşului Mariupol de către armata rusă, mai bine de jumătate au rămas şi au început să coopereze cu autorităţile ruseşti. Majoritatea au fost persoane din administraţia teatrului, deşi au trecut de partea ruşilor şi unii actori.
„Eu am văzut încă până la invazia la scară largă că ei simpatizau Rusia. Noi niciodată nu am fost prieteni, noi eram doar colegi de serviciu. Erau două culturi diferite. Eu eram adepta culturii ucrainene, iar ei erau adepții culturii ruse. Am [și] avut un conflict la acest aspect. Din punct de vedere moral, mi-a fost foarte greu. Nu aveam aliați”, îşi aminteşte directoarea Ludmila Kolosovici.

Însăși Kolosovici s-a pomenit în funcţia de directoare printr-un concurs de circumstanţe. Când au apărut primele discuţiile ca teatrul să-și reia activitatea deja pe teritoriul controlat de Kiev, situaţia era următoarea: directorul teatrului a rămas în Mariupol (și a început să colaborează cu administraţia rusă de ocupaţie), iar vicedirectorul era plecat peste hotare. Astfel, următoarea în ierarhie era candidatura Ludmilei.
La început, femeia nu avea dorinţă să continue. Prietenii o aşteptau în SUA, ea fiind deja pregătită să-și părăsească țara. Totuşi, reprezentanții Direcţiei cultură au convins-o să încerce.
„Discuția consta în aceea că, dacă nu mă apuc eu de asta, atunci nu mai erau oameni care ar putea să… Și am decis să încerc”, povestește Ludmila Kolosovici. „Când i-am adunat pe toți, le-am spus: «Teatrul a murit! Trăiască teatrul! Acel teatru care a fost, el era adeptul culturii ruse. El de fapt ca și cum era ucrainean, dar de fapt el nu era curat ucrainean, lucru care era tăinuit. Acel teatru nu mai există. Noi acum avem ocazia să creăm pentru prima dată un teatru ucrainean cinstit în regiunea Donețk. Un teatru cu adevărat ucrainean».”
Însuși spectacolul „Krik Naţii” este bazat pe viaţa poetului ucrainean disident Vasilii Stus, decedat în lagărele sovietice. Poezia lui era dedicată culturii ucrainene şi nimicirii acesteia de către puterea sovietică.
Ideea de a monta un spectacol inspirat de viața lui Stus a fost lansată de Ludmila Kolosovici, dar aşa a ieșit că piesa a devenit rezultatul muncii colective a tuturor actorilor implicaţi, iar într-un final a luat forma unui manifest cu care ei au început să meargă în turnee prin Ucraina și prin țările apropiate, inclusiv Moldova, unde au evoluat în premieră.










Pentru actorii Teatrului Dramatic din Mariupol, lupta lui Stus este şi propria lor luptă. Pe deoparte, spectacolul e o declaraţie despre schimbarea vectorului spre un teatru cu adevărat ucrainean. Pe de alta acest, spectacolul e o armă îndreptată spre ocupanţii ruşi care, la fel ca puterea sovietică de cândva, încearcă să distrugă pe teritoriile ocupate tot ce este ucrainean.
La sfârşitul spectacolului, toate luminile din sală se sting, iar pe un ecran apar imagini video cu ruinele oraşului Mariupol şi a Teatrului Dramatic.
Bombardarea clădirii Teatrului Dramatic din Mariupol în dimineaţa zilei de 16 martie 2022 a devenit unul din simbolurile agresiunii ruseşti împotriva Ucrainei. Atunci, deasupra edificiului a fost atuncată o bombă de aviaţie de 500 de kg, ceea ce a putut provoca moartea a jumătate din cele circa o mie de persoane care se adăposteau în el.
În acea dimineaţă tragică de 16 martie, pe lângă orăşenii de rând, între pereții teatrului se adăposteau, în așteptarea coridoarelor umanitare de evacuare, și unii dintre angajaţii instituției.
Am discutat cu actorii implicaţi în spectacolul „Krik Naţii” despre viețile lor, despre oraşul care nu mai există, despre teatru şi despre cum e să obții o nouă şansă la viaţă.
Începând cu ziua de mâine, le vom spune poveştile.