Articol tradus din limba ucraineană. Versiunea originală poate fi accesată aici.
#1
Igor Kitriş şi Olena Bila
Ihor şi Olena formează o familie. El este născut în regiunea Harkiv, ea este născută la Doneţk. Ambii şi-au făcut studiile la Universitatea Naţională de Arte „I. Kotlearevski” din Harkiv. Tot acolo au făcut cunoştinţă, acum aproape 20 de ani. Din Harkiv s-au mutat în Mariupol şi au început să lucreze la Teatrul dramatic.
A fost primul teatru la care s-au angajat: „Nu numai că noi suntem o familie, dar și teatrul este familia noastră. Salariul nu era suficient, dar era multă muncă”, povesteşte Olena.
Locuiau într-un cămin studențesc și abia acum câțiva ani au reușit să-și cumpere un apartament pentru care încă returnau datorii și în care făceau reparație. Însă toată rutina lor obișnuită s-a sfârșit la 24 februarie 2022, când armata rusă a invadat teritoriul Ucrainei, acaparând metru după metru, oraş după oraş.
Odată cu războiului la scară largă declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, familia lor, adică Ihor, Olena şi fiul lor Matvei, s-au mutat în căminul şcolii de muzică. Au locuit acolo până au auzit de posibilitatea de părăsi oraşul prin intermediul unui coridor umanitar de evacuare organizat de Crucea Roşie. Locul de pornire a fost anunțat Teatrul Dramatic din Mariupol.
Dar, începând cu 5 martie 2022, deschiderea coridorului de evacuare tot era amânată „pentru mâine” și, în așteptarea lui, cei veniți s-au adăpostit în incinta teatrului, care, la 15 martie, găzduia deja circa 1.200 de persoane.
Unii, pierzând orice speranță, decid să părăsească Mariupolul pe cont propriu. Cineva și-a fixat pe parbriz o scurtă cu logo-ul Crucii Roșii, alţii și-au inscripționat mașinile – „Copii” și coloana a pornit spre orașul Berdeansk care, la acel moment, deja era ocupat de armata rusă.
În general, pentru toți cei care intenționau să ajungă din Mariupol pe teritoriul controlat de Kiev, orașul Berdeansk era un fel de hub. Acolo te puteau odihni un pic și, cu puterile refăcute, să-ți continui drumul spre Zaporojie, trecând prin numeroase puncte de control.
Printre cei care s-au decis la acest pas s-au numărat și actorii Ihor și Olena. Însoțiți de fiu, de mopsul lor și de doi studenți de la școala de muzică, au reușit să ajungă în Berdeansk tocmai în 9 ore, deși orașul se află la doar 85 de kilometri de Mariupol.
După ce, într-un final, s-au pomenit din nou pe teritoriul controlat de autoritățile ucrainene, au mers în primul rând în Harkiv, unde locuia mama lui Ihor. Au luat-o pe femeie cu ei și s-au dus în celălalt capăt de țară. În regiunea Harkiv nu era teatru, iar pentru Ihor şi Olena era foarte important să continue să lucreze în domeniu, așa că s-au angajat la teatrul din Cernăuţi.
Iar la 6 mai, s-a răspândit vestea că teatrul din Mariupol urmează să-şi reia activitatea. La acel moment, mulţi angajaţi ai teatrului ori erau deja în Europa, ori angajați la alte teatre din Ucraina, ori au rămas la Mariupol (trecând de partea ruşilor).
Ihor şi Elena au dat curs ofertei şi au plecat din Cernăuţi în Ujhorod.
.
Înțelegem că nimic din toate acestea nu se va mai întâmpla
Ihor: Noi trăiam parcă într-un fel de ceaţă. Am început să ne detașăm de tot prin ce-am trecut și să ne revenim un pic abia prin toamnă. Pe atunci deja ne mutasem în Ujhorod, am început să muncim, am montat spectacolul „Krik Nații”, deja am mers în turneu în Cracovia [Polonia]. Apoi am început să montăm un alt spectacol. Aveam impresia că viața își continuă cursul, că totul este în regulă, că totul este bine. Totuși am început să conștientizăm ce ar putut fi, ce ar fi fost…
Olena: E dificil să vorbești, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, pentru că războiul continuă, iar noi ne-am mutat într-un oraș unde nu sunt nici măcar restricții de circulație pe timp de noapte. Oamenii se comportă un pic altfel, înțeleg lucrurile un pic altfel, au un pic altfel de abordare. Ei știu că părinții, fii lor au plecat să apere patria, ei văd că noi am plecat de acolo. Poate unii chiar așa apreciază lucrurile: „Păi, ați plecat.. Totuși a trecut deja un an, acomodați-vă, ce mai poftiți?”. Ei cumva nici nu înțeleg că, de fapt, noi nu avem casă, nu avem nici măcar tacâmuri de bucătărie. E greu să-ți faci auzit acest mesaj.
Datorită teatrului din Transcarpatia, ne-am stabilit cu teatrul nostru în Ujhorod și avem posibilitatea să vizionăm și spectacolele lor. Acum 2-3 zile am vizionat un spectacol și ne-au copleșit, nu știu din ce motiv, niște amintiri despre teatrul nostru… Chiar ne-am înduioșat cumva. Noi doar am lucrat timp de 20 de ani într-un singur teatru. Aveam spectatorul nostru, aveam rolurile noastre, aveam rolurile noastre preferate. În plus, fiecare actor visează la un spectacol în cinstea sa jucat de teatrul său, iar noi înțelegem că nimic din toate acestea nu se va mai întâmpla. Și nu e vorba că nu vom mai avea locuinţă acolo. Nu vom avea nici prietenii de acolo. Totuși, noi oricum am reușit să rămânem în domeniul actoriei și suntem pe frontul de creație.
.
Așa și nu a mai ajuns să vadă Ucraina liberă
Olena: O parte din colectivul teatrului a rămas în Mariupol, noi nici nu știam despre atitudinea lor [față de Rusia]. Am fost surprinși că au rămas. Am aflat că au restabilit al doilea teatru, acum acesta a devenit Teatrul Republican din Mariupol. Acolo a rămas foarte multă lume din cadrul administrației, totuși actori nu sunt prea mulți. Iar noi, aici, [în Ujhorod], am relansat teatrul în genere de la zero.
La 1 iunie [2022] am sosit, nu aveam nici măcar un scenariu. Ne-am implicat cu toții. Imediat după sosire am început să vizionăm documentare [despre Vasilii Stus], să citim cărți, scrisorile sale către fiul Dmitri Stus.
Igor: Pe atunci, Stus era unicul preocupat de renașterea limbii ucrainene în Donețk. Anume din acest motiv a ajuns în lagăre. Cuvântul era o armă pentru el. A fost arestat de două ori: prima oară – în anul 1972, iar a doua – în 1980. L-au condamnat la 5 ani. A decedat înainte de expirarea termenului. Autoritățile au refuzat să elibereze corpul neînsuflețit, pentru a fi înhumat la baștină. Aşa era atitudinea. Corpul său neînsuflețit urma să „ispășească” integral pedeapsa stabilită. Așa și nu a mai apucat să vadă Ucraina liberă.
Pentru țara noastră, acum toate sunt o luptă. În acest mod am încercat să arătăm cum a luptat Vasilii Stus, pentru ca ucrainenii să lupte la fel cu Homo Sovieticus care au mai rămas şi până acum în Rusia.
Olena: Deja nu mai are sens să aduni ceva, să planifici ceva. Deja percepi valoarea vieții altfel. Unele lucruri, în general, și-au pierdut valoarea. Să fim sănătoși, vom încerca să depunem tot efortul pentru restabilirea Teatrului din Mariupol și pentru continuitatea acestuia, or în acesta noi ne vedem sensul vieții.
[Mai] Este viața copilului nostru. Ce îi mai putem oferi, dacă nu niște părinți sănătoși, calmi, pe care să poată conta la greu?!