Polina CupceaTatarbunar e un orășel liniștit din regiunea Odessa, Ucraina. Se află la 33 de kilometri nord de Delta Dunării și la vreo 70 de kilometri de Insula Șerpilor. Cu vreo 10.700 de locuitori, în majoritate ucraineni, se laudă cu fabrici de salam și panificație, precum și o piață la care vin oameni tocmai din Chilia, de care îi despart 60 de kilometri.
În istorie și-a făcut loc datorită unei revolte țărănești susținută de sovietici încă pe când regiunea era parte a României Mari, eveniment cunoscut acum sub denumirea de Răscoala de la Tatarbunar. Peste ani, când zona era deja în componența Ucrainei sovietice, autoritățile au și instalat un monument „Eroilor răscoalei din Tatarbunar”, care se înalță și în prezent într-un parc din centrul orașului.
În schimb, acum își câștigă popularitatea în mare parte datorită plajelor nisipoase care încep la sudul orășelului, în direcția Odessei. Inundate pe vremuri de ucraineni, dar în special de moldoveni – „pentru că e bine și ieftin”, în acest an totul a fost pustiu și fără viață, pentru că plajele au fost minate încă din primăvară, când riscul unui desant rusesc părea iminent.
De la invazia rusă declanșată la 24 februarie, rachetele au înconjurat Tatarbunarul, însă localnicii se tem că totuși ar putea să o primească cu vârf și îndesat, pentru că unicul drum național care leagă Odessa de Europa – Magistrala M15 – trece exact prin Tatarbunar.
Temerea nu e tocmai fără temei, mai ales după ce podul peste estuarul Nistrului din Zatoka – singura conexiune terestră directă cu restul țării – a fost atacat în repetate rânduri cu rachete și scos din uz, iar armata rusă aparent așa și nu a renunțat la ideea de a cuceri Odessa.
De pe 24 februarie, orășelul a îmbrăcat haine invizibile. De la ora 23.00 și până la 5.00, nimeni nu are voie să iasă în stradă. „Cum ieși, îți pune amendă sau te trimite pe front”, avertizează o localnică.
De cum se înserează, bezna pune stăpânire pe localitate, de nu se vede om cu om. Niciun bec nu luminează pe afară. „Ca să nu atragem atenția și să zăpăcim diversioniștii.” În interior, acolo unde e nevoie totuși de lumină, cum ar fi la magazine, ferestrele sunt capitonate cu carton. În cazul locuințelor, același lucru – geamuri acoperite și lămpi mutate pe podea.
Posturile militare, acoperite cu plasă de camuflaj, sunt instituite la intrarea și la ieșirea din oraș. Opresc mașinile, verifică pașapoartele și scanează oamenii cu priviri ascuțite: ‘Unde pleci?’, ‘Ce ai în portbagaj?’, ‘Ești ucrainean?’. Patrulează și prin oraș, privind suspicios prin toate ungherele.
Bannere cu mesaje dedicate soldaților ruși au împânzit orașul: ‘În loc de flori, te așteaptă gloanțele. Întoarce-te acasă’ sau ‘Nu omorî de dragul lui Putin. Întoarce-te acasă cu conștiința curată’. „Ne dau putere și curaj să mergem mai departe”, explică localnicii.
Benzinăriile au fost și ele pustii și prăfuite o perioadă de timp. „Dacă și aduceau carburanți, se termina cât ai clipi din ochi și se dădea pe rații.” Nici produse de import nu se găseau pe rafturile magazinelor.
Astăzi, lucrurile au revenit la o normalitate relativă. „Carburanți sunt, produse, la fel, avem, slavă Domnului, dar situația e mai stresantă. Nu știm dacă o să avem lumină la iarnă și cu ce o să ne încălzim. Cărbune nu avem, iar unele centrale electrice au fost bombardate. Toată noaptea sirenele urlă, iar din cauza dronelor iraniene, un sat întreg din Bilhorod-Dnistrovskyi (aflat la 70 de kilometri de Tatarbunar) a fost evacuat. Frica persistă. Permanent. Însă noi o să învingem”, se consolează localnicii.
Text, foto și editare – Polina Cupcea și Nicolae Cușchevici