Polina CupceaCu găuri în acoperiș, cu uși și podele din lemn, fără separatoare și cu un iz ce-ți sfredelește nările. Unele n-au fost curățate de decenii, dar „săptămânal se mai aruncă cu hlorcă (clorură de var – din rusă) pe găuri”.
Prea puțin ca elevii, uneori chiar și profesorii, să mai vrea să le calce pragul. „Pute tare și ne temem.” „Eu, personal, nu mă duc acolo. De-am’ ce se întâmplă cu rinichii mei…”
„De vreo patru ani mă chinui să câștig vreun proiect, ca să construim un bloc sanitar în interior. După [cazul] Hiliuți, au fost vreo două persoane de la raion, s-au uitat, dar așa și am rămas – cu uitatul.”
Când, în septembrie 2020, în plină pandemie de COVID-19 și de campanie prezidențială, directoarea gimnaziul din Hiliuți, Râșcani, primarul satului, președintele raionului și un deputat au tăiat o panglică roșie țintuită de mâinile a doi elevi la intrarea unui veceu școlar proaspăt renovat, criticile au curs gârlă. Subiectul, mediatizat și de presa din România, a trezit inclusiv nemulțumirea avocatului copilului.
Atunci am și decis să pornim pe urmele veceurilor școlare din raionul Râșcani și să vedem în câte dintre ele ar mai trebui „tăiată panglica roșie”. Mai ales că Râșcani se află în top 10 raioane care stau cel mai prost la capitolul „blocuri sanitare în interiorul instituțiilor de învățământ primar, gimnazial și liceal”, conform datelor oferite de Agenția Națională de Sănătate Publică (ANSP).
Mai exact se află pe locul 7. Aici, din 30 de instituții de învățământ, 12 nu au o toaletă în interior sau, dacă o au, nu funcționează. Doar că datele statistice nu se prea pupă cu realitățile.
Timp de patru zile am cutreierat raionul Râșcani și am vizitat 13 școli. Astfel am descoperit că la unele, chiar dacă există un veceu funcționabil în interior, elevii continuă să apeleze la cel din curte. Cei mici susțin că nici n-au știut că cel din interior funcționează, în timp ce administrația îi bănuiește că ei îl preferă pe cel de afară ca „să tragă de timp și să mai scape de lecții”.
„Ei, la sat totul e posibil”, ne spune consternată Mariana Tutunaru, medic epidemiolog la ANSP.
Ușurei
„Probabil de la Președinție”
Drumul proaspăt asfaltat din satul Ușurei începe din mijlocul cătunului, de lângă un magazin cu ferestre ruginite, cotește pe lângă școala primară și grădiniță și se termină după biserică.
Cu trandafiri galbeni și roșii sădiți în curte, cu pereți galbeni ce se scaldă în razele soarelui de octombrie, școala pare solidă din afară. Însă în interior totul e decrepit. Pereți crăpați, umîvalnice (lavoare – din rusă) improvizate, sobe din cărămidă și un sistem de electricitate ce stă să cedeze.
În fața școlii, un pic mai la dreapta, la umbra unor nuci bătrâni, stă dosit closetul. E o construcție din piatră cu trei cămăruțe, încercuită de numeroși „soldăței” ascunși pe sub frunzele căzute și învăluită de un miros care nu te lasă să petreci prea mult în preajma lui.
În cămăruța pentru fete podeaua cafenie e fisurată, iar găurile, fără separatoare, sunt practic una lângă alta. Abia de ar încăpea între ele, concomitent, două tălpi, chiar și de copil.
La băieți distanța e un pic mai mare. Dar cei mai norocoși sunt profesorii și administrația. Ei au o cămăruță doar a lor și la care ușa din lemn se închide fără probleme.
„Fu, acolo pute! Și e frig iarna!”, se încruntă o brunetă dintr-a IV-a. „Da, dar eu mă tem să mă duc acolo. Mă tem să nu iasă cineva din dos și să mă sperie”, îi ține isonul un coleg cu ochii albaștri.
Întrebați dacă și-ar dori o toaletă în interior, fețele li se luminează. Nu pentru mult timp. Doar până în momentul în care directoarea îi probozește: „Iaca, de-am’ o să ziceți cu toții că vreți veceu în interior!”
„Ar trebui toaletă în interior”, recunoaște totuși directoarea Olesea Prisăcari, „dar de unde 200 de mii de lei?! Noi bani de lemne și cărbuni nu avem pentru iarnă”.
După inaugurarea cu fast a veceului de la Hiliuți, pe la final de septembrie în ograda școlii din Ușurei și-au făcut apariția două doamne. „Nu-mi aduc aminte de unde au spus exact că sunt. Probabil de la Președinție. Au întrebat dacă putem să prefacem o cameră pentru veceu în interior”.
Directoarea spune că le-a arătat camera de păstrare a alimentelor, de unde le-ar fi ușor să tragă o țeavă în grădina din spatele școlii. Deja acolo, „vom săpa o groapă să se scurgă masele fecale. Satul nu are canalizare, din păcate”, explică Prisăcaru, arătând grădina care se învecinează cu o biserică nouă a cărei construcție e pe sfârșite.
Totuși probabilitatea ca la școala din Ușurei să fie amenajată o toaletă în interior e mică, consideră directoarea, pentru că instituția riscă să fie închisă în viitorul apropiat. „Sunt doar 16 copii.”
Până atunci, elevii apelează la closetul de la umbra nucilor. După, ca să-și spele mâinile, trebuie să meargă în interiorul școlii, în capătul unui hol spațios, unde a fost improvizat un umîvalnic (lavoare – din rusă) și din care apa se scurge într-o găleată. Sau să meargă la fratele geamăn al acestuia, în cantină. Cel din urmă are în preajmă și un robinet cu apă curgătoare funcționabil, dar și un uscător de mâini.
Răcăria
„Nu e încuiat”
Gimnaziul din satul Răcăria, reședința comunei din care face parte și Ușurei, numără 118 elevi. Este o școală de circumscripție care adună învățăcei din mai multe sate, inclusiv și pe cei din Ușurei care studiază în clasele gimnaziale.
Încă din 2017, instituția dispune în interior de un bloc sanitar pavat cu teracotă albă. A costat aproximativ 300 de mii de lei construirea acestuia într-o anexă unită de peretele școlii. Însă majoritatea elevilor continuă să dea târcoale closetului din curte, iar o fetiță din clasele primare ne spune că nici măcar nu a știut că cel din interior funcționează.
Directoarea gimnaziului ne asigură că elevii îl folosesc pe cel din interior pe timpul iernii. Mai mult, că ar putea și acum să-l utilizeze, pentru că „nu e încuiat”. „Cât e cald, se duc afară. Cred că fac asta, ca să tragă de timp și să mai scape de lecții.”
Toaleta din curte e din piatră, are cel puțin 15 ani și nu a fost curățată niciodată. Albă și curată pe dinafară, cufundată în întuneric și cu miros pestilențial în interior. Podeaua pietruită e umedă, iar de pe separatoarele din piatră se decojește varul.
„Se dezinfectează cu înălbitor aproape zilnic”, ne spune directoarea. Dar „nu l-am închis, deoarece, dacă se înfundă canalizarea [la cel din interior], elevii unde să meargă?”
Singureni
„E totuși secolul XXI”
În spatele școlii se înalță o căsuță în miniatură, cu pereți verzi și oberlihturi, pardosită atât pe exterior, cât și în interior, pe jos, cu teracotă maro. Iar fiecare gaură se bucură de separatoare recent văruite în azuriu. „Closetul gimnaziului din satul Singureni a fost cândva unul dintre cele mai bune din raion”, se laudă directoarea Alexandra Macovei.
Mirosul înțepător te întâmpină în prag, apoi te petrece până afară, după ușa albă solidă din lemn. A fost construit acum 14 ani, dar n-a mai ajuns să fie curățat. S-a gândit în această vară directoarea că poate i-a venit timpul, dar un expert l-a verificat și i-a propus să nu se grăbească, „că nici nu ai ce curăța acolo”. „Nu avem atâția copii. Nu miroase. Igienizarea se face zilnic, cum trebuie”, explică directoarea.
Gimnaziul a fost construit în 2006, peste scheletul unei grădinițe, după ce tavanele din fosta școală începuse să cedeze. Alexandra Macovei recunoaște că minusul cel mai mare e că nu a amenajat atunci și un veceu în interior. Acum, toate spațiile școlii sunt deja ocupate, însă ar fi totuși o rezolvare.
„Este o fereastră la capătul coridorului, unde s-ar putea de stricat și de făcut o ușă, iar alături e posibil de construit o anexă. Apeduct centralizat este și suntem uniți, dar nu funcționează, că nu este stație de epurare în localitate.”
Doar că astfel de lucrări ar costa vreo 300 de mii de lei, bani pe care școala nu-i are. „Noi am scris demersuri la consiliul raional de câteva ori. Chiar și anul trecut. Însă șeful Direcției de învățământ raional, Viorel Dandara, a propus să facem o galerie, un tunel, de la ușa școlii și până la toaleta din curte. Acolo s-o uteplim (izolăm termic – din rusă), să tragem apă, să punem lavoare și vase de toaletă, să fie utilizată haznaua ceea. Dacă tot nu avem canalizare centralizată, ideea nu e rea”, afirmă Macovei.
Până și drumul din dale care leagă școala de closet, îi dă bătăi de cap directoarei, în special pe timp de iarnă. Retrăiește ca vreun elev ar putea să alunece să-și fractureze vreo mână. Așa că, pe toată perioada rece a anului, cumpără sare și-o împrăștie.
„La romani, sistemul de canalizare are mii de ani. E făcut din ceramică și ei nu au nevoie să-l schimbe. De ce în alte țări e posibil? Nu știu de ce s-au scăpat din vedere lucrurile elementare. E totuși secolul XXI.”
Borosenii Noi
„Ar mai fi nevoie de 28 de mii”
Closetul gimnaziului din Borosenii Noi se află la parter. E nou-nouț. Dotat cu boiler, lavoare, pisoare și vase de toaletă. Toate de un alb imaculat. Încă miroase a var și praf de cretă. Are aproape trei ani de când lucrările la el au fost finalizate și tot atâția ani de când niciun elev nu-l folosește.
„Din cauza că nu este sistem de canalizare în sat, masele fecale se depozitează într-o hazna. Țevile sunt vechi și, dacă-l vom folosi, riscăm să se surpe curtea școlii, acolo pe unde trec țevile. Vedeți, pământul deja e lăsat”, arată directoarea Nelea Lupăcescu, în direcția unei guri de canalizare.
Investiția a costat 168 de mii de lei și stă înghețată pentru că „ar mai fi nevoie de 28 de mii de lei ca să săpăm și să punem țevi noi”.
Până autoritățile vor găsi bani, elevii se descurcă cum pot. „Eu în toaleta [din curtea] școlii nu mă duc. Acolo e murdar și pute. Stau așa și țin în mine cât durează lecțiile și apoi fug acasă”, se plânge o elevă dintr-a VIII-a.
La poarta gimnaziului, chiar în stânga, două căsuțe mici te salută duhnind a acrișor. Prima are trei uși cafenii. Doar una e deschisă și neferecată. E veceul profesorilor.
A doua e fără uși, fără ferestre și fără separatoare, cu găurile roase parcă de viermi. E veceul elevilor.
Vasileuți
„Încăpere există, bani nu sunt”
Pe drumul central din satul Vasileuți, reparațiile sunt în toi. O basculantă portocalie toarnă pietriș pe marginea șoselei. „Se fac trotuarele”, ne explică un lucrător.
Clădirea gimnaziului, cu peste 40 de ani în cârcă, te întâmpină posomorât. E roasă de ploi, iar pe la ferestre cade tencuiala. În spate, cu ușile și ramele ferestrelor vopsite în verde, se înalță un veceu din piatră cu ambele intrări marcate cu un M rusesc (de la Мужской, adică pentru bărbați).
Pe jos – lichid galben împrăștiat peste tot. Pe sus – vântul suflă printre foile de ardezie. De jur-împrejur – un miros ce te fugărește ca o nălucă până după colțul școlii.
Profesoara care ne-a întâmpinat spune că toaletele sunt igienizate în permanență cu înălbitor. Însă când ar dispune de una și în interior, nu se știe. „Canalizație [locală] avem, însă e plină și trebuie curățată. Și încăpere pentru closete tot există în școală. Bani nu sunt, [ca] să le reparăm.”
Știubeieni
„Acasă au veceuri mai bune?”
În spatele școlii – o clădire în formă de U, la capătul unei poteci întunecoase, se găsesc trei toalete din lemn. Una e pentru profesori, ferecată cu un lacăt de fier, altă e pentru fete, iar a treia pentru băieți.
Primele două par mai noi și mai solide. Sunt văruite în gri, cu scânduri drepte și uși care se deschid fără să le smuncești din țâțâni. Svetlana Belenciuc, directoarea școlii, spune că au vreo trei ani de când au fost ridicate și așezate peste haznalele săpate adânc. „Așa că nu e nevoie să le curățăm. Cu 36 de elevi și 9 profesori, nu s-au adunat atât de mult.”
A treia e cea mai pricăjită – lipită pe alocuri cu bucăți de tablă și înconjurată de câțiva cotileți, cu varul alb căzut de pe scândurile vechi. În interior, putoarea domnește peste cele trei găuri lipsite de separatoare.
„Cele două veceuri sunt tare normale și noi. Da’ ce, acasă credeți că au veceuri mai bune?”, răspunde directoarea mirată, când aude întrebarea despre amenajarea unui closet în interiorul școlii.
Totuși, după scandalul provocat de inaugurarea veceului din Hiliuți, școala din Știubeieni a fost vizitată de trei specialiști de la raion, printre care și inginerul, povestește Svetlana Belenciuc.
„Au făcut niște verificări, dacă nu cumva putem să facem în școală un bloc sanitar. Le-am arătat un cabinet din capătul holului, care poate fi transformat și tras țeavă până afară, la hazna. Cam cât ar costa toată reparația asta, nu vă pot spune, dar ne-au promis că, în acest an, vom avea în interior și toalete, și robinete.”
Ciubara
„Au venit și au uitat”
„Mie îmi e rușine să vă arăt umblătoarea noastră”, ne spune supărată directoarea gimnaziului din satul Ciubara, Valentina Rezneac.
În spatele școlii, două toalete din lemn, de culoarea ruginii, stau solitare sub câțiva salcâmi. Elevii le împart deopotrivă cu profesorii. Din dosul celui însăilat cu un M rusesc, iese rușinat un elev din clasele gimnaziale.
Directoarea nu se potolește și continuă pe același ton supărat: „De doi ani ne promit că ne fac veceu în interior. Au venit aici, au făcut planificare și au uitat. Este și un deviz de cheltuieli. Ar costa cam 240 de mii de pentru construirea unei anexe cu toalete și robinete. Țeava am trage-o în grădină și acolo am săpa o groapă. În sat canalizare nu este”.
„Toaletele noastre sunt ca după revoluție!”, o susține o profesoară râzând.
Ca după revoluție arată și lavoarele amplasate pe holul de la intrare și unde elevii se spală cel mai des pe mâini. Sunt câteva robinete manuale montate pe niște butelii albastre și din care apa se scurge într-o chiuvetă plasată deasupra unui dulăpior alb a cărei ușă stă pe-o parte.
Într-un capăt al holului întunecos care leagă cantina de bucătărie se mai găsesc și două robinete în jurul cărora veghează săpunul și șervețele de hârtie. Aici apa e pompată dintr-o fântână și elevii apelează la ele în special atunci când merg la cantină. Dacă se defectează pompa din fântână, revin la cele improvizate de la intrare.
Îi este indiferent Valentinei Rezneac cine ajunge la conducere și dacă partidul pe care îl reprezintă e „roșu, galben sau albastru”. Important să le facă toalete de care să se bucure nu doar cei 26 de elevi, ci și profesorii.
„Eu, personal, nu mă duc acolo”, la veceul din spatele școlii, recunoaște directoarea. „Și stau de dimineață, de la 8.00, până seara la 17.00. O folosesc doar în situații extreme. De-am’ ce se întâmplă cu rinichii mei...”.
Pociumbeni
Acces interzis
La gimnaziul din Pociumbeni nu am fost lăsați să fotografiem toaleta școlară. Administrația a refuzat să vorbească cu noi, argumentând că e pandemie și nu permite nimănui accesul pe teritoriul instituției. Asta în timp ce, la doi metri de ușa școlii, o femeie în vârstă, îmbrăcată într-un halat colorat și galoși de cauciuc îmblăniți, ruga un bărbat să-i transmită nepotului să răspundă la telefon.
Când ne-am îndreptat spre drumul de ieșire care trece chiar pe lângă closet, directoarea adjunctă ne-a amenințat că, dacă nu ne ducem pe unde am intrat, cheamă poliția. I-am explicat că realizăm un subiect de interes public și, dacă vrea, ar putea să apeleze la oamenii legii, dar să nu ne împiedice să ne facem meseria. După, nu a mai chemat pe nimeni, dar a continuat să ne urmărească din dosul ferestrelor.
Closetul „buclucaș” e nou. Cu acoperiș din țiglă verde, ferestre, separatoare și uși din metal. Are și un hogeac, căruia i-au îmbrăcat pe cap un cozoroc din metal.
Pociumbăuți
„Noi vedem că trebuie”
În fosta casă a unui preot din Pociumbăuți, cu cerdac verde și doi pini care-l umbresc, învață 32 de elevi de clasele a III-a, a V-a, a VII-a și a IX-a. „Directoarea nu-i. O să vină un pic mai târziu”, ne anunță o profesoară.
Toaleta seamănă cu un mic sarai gri, cu pereți din foi de ardezie. În dosul celor două uși din lemn, văruite în alb, stau lipite practic una de alta câte două găuri pardosite cu lemn. „Avem un veceu ca de la sat”, îl descrie aceeași profesoară, parcă scuzându-se. „Bunica mea la veceu afară s-o dus și în tăzișor s-o spălat și iaca o trăit 104 ani.”
Telefonic, managera școlii, ne-a spus că, de fapt, e o situație comună pentru Republica Moldova. „Ar fi construirea unei anexe, însă dacă nu e perspectivă… Numărul de elevi e mic. Când mai vin comisii, se discută problema, dar dacă nu ne permite bugetul școlii… Nouă și așa ne e greu cu salarizarea. Noi vedem că trebuie condiții bune, dar dacă nu-i de unde, suntem mulțumiți și bucuroși că existăm și ne menținem.”
Zăicani
„Se prognozează reparația”
O căsuță văruită în alb spre albastru, învecinată cu terenul sportiv, pe de-o parte, și cu biserica, pe de-altă parte, stă cu ușile albastre din lemn larg deschise. E veceul pe care îl folosesc cei 246 de elevi ai Liceului „Leonid Gherman” din Zăicani. „În interior avem unul singur care funcționează, dar se folosesc elevii mai mici sau copiii cu CES (cerinţe educaţionale speciale – n.r.)”, explică directorul Iurii Popovici.
Clădirea liceului a fost dată în exploatare încă în 1967, ne spune directorul, și „la toate etajele clădirii sunt lăsate spații special pentru veceuri, dar sunt defectate.” Însă, pe la finele acestui an, elevii nu ar mai trebui să facă naveta afară.
„Avem deja alocați 400 de mii de lei, printr-un proiect al Fondului de Investiții Sociale din Moldova, ca să facem lucrări de reparații a blocurilor sanitare. […] Am dat la achiziții publice, la începutul lunii octombrie, și așteptăm rezultatul, ca să vedem cine va câștiga. […] Maxim în două luni se prognozează reparația. Adică, până la 31 decembrie, ar trebui să avem deja bloc sanitar în interior”, prognozează Popovici.
Râșcani
„Rămâne doar de adaptat”
Într-un fost conac al boierilor Râșcanu din orașul Râșcani, cu pereți din cărămidă maro, turn și o mică grădină cu arbori, astăzi se află Liceul „Liviu Damian”. În stânga, la capătul unei alei, se vede o căsuță cimentată cu ferestre și uși albe din lemn. E veceul școlar.
Interiorul e spațios, cu separatoare căptușite cu teracotă albă, dar mirosul înțepător te alungă rapid din încăperea mică. În cabina profesorilor se găsește chiar și un lavoar din tablă laminată, doar că robinetul nu funcționează.
În schimb la parterul liceului sunt trei lavoare din ceramică, săpun și uscătoare pentru mâini, înconjurate de afișe: Cum spălăm mâinile.
Stela Scripliuc, directoarea liceului, spune că, acum în septembrie, a expediat un demers consiliului raional, iar în noiembrie ar urma să fie adoptată o decizie privind alocarea fondurilor pentru construcția unui veceu în blocul central.
„Ca să construim acest veceu, avem nevoie de un sistem de canalizare performant. Respectiv, am scris un demers la Primărie, ca Apă-Canal Râșcani să ne conecteze o rețea de canalizare nouă, după cerințe. Ei au făcut aceste lucrări. Acum rămâne doar de adaptat și de făcut veceul.”
Păscăuți
„Perspectivă este”
„Dacă ar fi ceva tolk (sens – din rusă) din reportajele astea, dacă ar fi o rezolvare în urma acestor articole…”, ne întâmpină speriată directoarea gimnaziului din satul Păscuți, Natalia Voliscaia.
Din piatră și încins cu un brâu de tablă de culoarea vișinie, veceul școlar stă semeț pe vârful unui delușor din spatele instituției. Ușile de termopan sunt deschise înlături, podeaua cu teracotă cafenie e proaspăt spălată, iar separatoarele par recent văruite.
„Cu trei săptămâni în urmă a fost de la raion inginerul, într-o vizită de lucru. Am găsit o clasă ca să o adaptăm și să construim un bloc sanitar în interior. A făcut măsurări. Cam cât ar costa, nu ne-a spus. În sat canalizație nu este, dar avem canalizație locală și apeduct local. Perspectivă este”, conchide directoarea.
Braniște
„Am rămas cu uitatul”
„Spălați-vă pe mâini înainte de masă și după folosirea toaletei”. Este îndemnul de pe un afiș lipit deasupra celor trei lavoare din incinta gimnaziului Braniște. Mai mult, avertizează pe stropii care sar de pe mâinile din imagine: diareea, dizenteria, gripa, hepatita, meningita.
Sub afiș e încleiată și o foaie A4 cu reguli de spălare pe mâini. Alături, uscătoarele stau de veghe ca niște străjeri, lângă trei soldați de săpun.
E locul în care 125 de elevi își igienizează mâinile, după ce merg la veceul din curte. A fost construit cu șase ani în urmă și a costat 95 de mii de lei, ne spune Rodica Farmagiu, directoarea gimnaziului.
„De vreo patru ani mă chinui să câștig vreun proiect, ca să construim un bloc sanitar în interior. Avem și loc special, dar ioc. Am scris demers la consiliul raional ca să ne ajute, dar nu mi l-au acceptat. După [cazul] Hiliuți, au fost vreo două persoane de la raion, s-au uitat, dar așa și am rămas – cu uitatul. Când o să avem veceu în interior, nu cunoaștem.”
